Nu impuneți copiilor așteptări nerealiste de la marginea bazinului! 

Viața de părinte vine la pachet cu numeroase incertitudini și frici; acest lucru e limpede pentru toată lumea. Ce este cert este că toți părinții ăși doresc pentru copiii lor tot ce e mai bun. Cu toate acestea ”tot ce e mai bun” poate avea valențe diferite pentru părinți și copii.

Din postura de adulți responsabili pentru viețile celor mici, suntem tentați să le impunem copiilor noștri propriile noastre seturi de valori sau de dorințe. Dacă cele dintâi nu sunt neapărat problematice, pentru un părinte e greu de acceptat că dorințele sale nu sunt și ale copilului. La fel de tentați suntem să credem că știm noi mai bine și copiii sunt încă prea fragezi ca să își dea seama de lucrurile pe care le vor în viață. Acest lucru conține doar un sâmbure de adevă, din cauza căruia se întâmplă uneori să nu le oferim celor mici destulă credibilitate, să ne îndoim de dorințele lor, de vocațiile lor și, oricât de dur ar suna, de capacitățile lor. 

Am văzut uneori această situație la părinții care își aduc copiii la bazin cu dorința de a-i transforma peste noapte în campioni. Or realist vorbind, acest lucru nu este posibil. Cu siguranță ca printre micuții cursanți de la orele de educație acvatică se află mulți copii cu înclinație către natație, care își doresc să facă performanță. 

La fel de sigur este și faptul că printre copiii care vin la cursurile mele se numără foarte mulți care vin pur și simplu de dragul activității, iar acest lucru este, poate, cel mai mare câștig și, personal, una dintre cele mai mari satisfacții personale de-ale mele. 

De fapt, scopul primar al acestei activități fizice nu este să îl transforme pe Ionel de azi în Michael Phelps de mâine, deși acest lucru nu e deloc exclus. Scopul orelor de educație acvativă este să le ofere copiilor un stil de viață activ, sănătos cu toate beneficiile care vin la pachet cu acesta. Dincolo de deprinderea efectivă ale înotului, iată toate celelalte motive pentru care micuții trebuie aduși la orele de înot, chiar dacă nu vor participa la Olimpiade: 

  • Dacă sunt încurajați într-o manieră sănătoasă, corectă și blândă, fără comparare cu rezultatele altor participanți, micuții înotători vor căpăta obiceiul frumos să se bucure (și) pentru victoriile altora, să învețe ceva din nereușitele lor, să accepte că eșecul este parte firească a vieții și toți trecem la un moment dat prin această experiență. 
  • La fel de important este că înotul le va îmbunătăți simțitor starea de spirit a copiilor, atât timp cât nu vor percepe această activitate ca pe o corvoadă și nu vin la bazin doar pentru că sunt nevoiți să răspundă astfel așteptărilor părinților. Înainte de orice altceva, important este ca cel mic să se simtă apreciat, în siguranță și încurajat să participe la ora de educație fizică. De altfel, acest tip de încurajare blândă este cea mai bună metodă de a-i face pe copiii mai mărișori să își depășească teama de apă. 
  • În cele din urmă, un alt efect benefic neașteptat al orelor de înot este acela că îi poate învăța pe copii empatia și dorința de a împărți cu cei din jur, fără să se simtă amenințați tocmai pentru că primesc asigurări permanente de la instructori și părinți, căpătând astfel mai multă încredere în propriile lor puteri și valori.

ancagrecu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *